Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Copilul și calul
Într-o zi un copilaș
Frumușel, dar cam poznaș,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.
Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Și-l apucă de-o ureche.
Calul, ca mușcat de streche,
Doar atât a așteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.
- Stai, măi calule, ușor,
Că mă doare un picior...
Și-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...
- Mi-ho-ho și dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în șa,
Că te-arunc alăturea!
Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Și pornește și mai iute
Cam așa, vreo trei minute.
- Ciocolată-ai să primești
Dacă te mai potolești,
Și vom fi prieteni noi,
Zice puștiul mai apoi.
Mi-ho-ho și dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte și-napoi;
Hai, mișcați-vă și voi!
Nu știu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mișcare s-a oprit.
Descărcată-i bateria,
Asta este șmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...
poezie pentru copii
de
Gabriela Gențiana Groza
din
Fântâna cu sori
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice