Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Către chipul din oglindă
Cum stai în ramă și te uiți
Atât de trist la mine,
Mă-ntreabă ochii tăi mirați:
"Mă mai cunoști, străine?"
"Urâtule, nu te cunosc!
Prea palid ești la față
Și prea bolnavi ard ochii tăi,
Privirea lor mă-ngheață...
Că te știam copil nebun,
Crescut în vânt și soare,
Obrazul rumen, ochii vii
Și gura zâmbitoare.
Natura toată se-nchina,
Ascultătoare ție:
Aveai palat un crâng întreg
Și-o luncă-mpărăție!
De-acolo, într-o zi, te-au dus
Între străini, departe,
Să uzi cu lacrimi de copil
O urâcioasă carte.
Dar anii lungi, ducând cu ei
Pustiu-nvățăturii,
N-au stins văpaia ochilor,
Nici zâmbetele gurii.
Știai să cânți și să iubești,
Pornit pe râs și glume...
Dar tot avântul tău pieri
Când ai intrat în lume.
Așa pesemne-ai fost ursit
Să suferi prea devreme.
Și gura ta, nici chiar acum,
Nu știe să blesteme!
................
Ușor păstrează urmele
De pași adânci nisipul.
Ci sufletul meu nu-i așa
Cum mi-l arată chipul:
Veninul suferințelor
În piept să mi se strângă,
Eu vreau să râd!... Dar ochii tăi
Au început să plângă."
poezie celebră
de
George Topîrceanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice