Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tămăduire
Tulburător, cum râul crem de-nnămoliri,
Mi-e sufletul ce l-am căuș de vise.
Mă curg din pisc, printre caverne imprecise
Cota să-mi cresc, să moștenesc slăviri.
Am stavile nenumărate-n stânci tăioase
Cu răsăriri inopinate în vâltori,
Am piele fină, brațele neputincioase...
Sunt scrijelit, lovit, sunt fracturat, în mii de ori.
Îmi curge-n contrasens curent continu
Pe căi neuronale, din centrala minții
Cu stăpâniri, ce am genetic, cum părinții;
Să n-am implozii, să rămân un rectiliniu.
În rictus stau, scrâșnind pios din dinți...
Din pete-ntunecate-mi fac fundal...
Le scuip petale roșu-aprins, ca din furnal,
Să ard în scrum, săgetători fierbinți.
Pedeapsă s-am, de merit, fără pronunțare;
La tot ce lumea "potrivește"-n neputințe
Să reușesc să-ndeplinesc, la toți voințe...
Să fiu definitiv, la lume, o justificare!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice