Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Gauguin
În Hiva Oa, pe țărmu-i lăut în mirodenii,
Am o colibă-n care vopselile îmi țin.
Te zămislesc, femeie, dospită din vedenii,
La margine de mare, pe pânza mea de in.
O trudă grea: din purpur, din umbră și lumină
Să prind întreg fiorul ce îl strecori în mine.
Încinsă doar cu frunze și în găteli cerești,
De sub sprâncene negre, tânjesc să mă privești.
Nu-i rece armonia din linii drepte, pure?
Și toate chiar sunt drepte și pure-n infinit?
De ce bizari sunt munții și negurile sure?
A fost cândva în lume ceva desăvârșit?
Genunea și noianul întinderii de apă
Vor să culeagă stele, în undă să le-ncapă,
Ce-i cremenea banală?
O țandără-n scântei.
Și totuși are farmec asimetria ei.
Abia m-ating de pânză, de flacăra culorii,
Că mierlele îți cântă pe umeri și pe gură.
Mătasa pielii brune, mireasma și căldura:
Agavă înflorită în fuga unei ore.
Ce stea în zarea lumii, ce aprig vânt, iubito!
Centauri plini de taină răsar pe litoral:
Cel sprinten este Timpul, cel galeș e Urâtul,
Cel năzdrăvan e Gândul, cu aripi de coral.
Te duci. Și-n largul mării îți fulguie barizul.
Mă-ntorc ca și flamingo la cuibul părăsit.
De șevalet m-apropii înfiorat de briză
Și îmi ridic penelul în lacrimi tăvălit.
poezie
de
George Meniuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice