Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Inocență
Am ajuns să cred și eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineața asta i-aș fi zis mă-sii ceva
Nașparliu, bine'nțeles, că-mi tot sare-n sus de șnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid ușa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Și ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoșe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne și oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau și eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poți să stai și-un an, și doi!", îi raspund cu nonșalanță,
Închizând ușa napoi, chiar... ținându-mă de clanță,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis și mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!
poezie
de
Valeriu Cercel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice