Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vremea frigului
Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm și împrumut
Cerbii și cerboiacele la rut
Poartă-n coarne ghețurile sloi
Atâta frig din cale-afară
Ca niște saci de piele crudă
Din care câte-o paparudă
Tot scoate vorbe de ocară
Silabele-ntre noi îngheață
Ca portativele de ger
Cu țurțuri coborând din cer
Printre luceferii de ceață
Pătrunde frigul în cetate
Și în fiecare dintre noi
Cărțile-i prezintă pe eroi
Înghețați de veacuri în tratate
Și frigu-a devenit o lege
Din care încă facem parte
Colibe vechi cu geamuri sparte
De pe domeniul unui rege
În case și în suflete e frig
Apele îngheață în fiorduri
Și ne trecem viața-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.
poezie
de
Ion Untaru
din
Condorul
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice