Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Fostă iubire
Un zâmbet trist pe față-mi plânge
Nu-s nici posac nici fericit...
Încet, încet îmi ieși din sânge,
Dar nu regret că te-am iubit.
Au fost și clipe însorite
În dragostea ce ți-am purtat,
Ai fost și prima-ntre iubite
Dar cred că astăzi te-am uitat.
Ce vise-adânci de împlinire
Iubirii noastre-am zămislit!
Dar tu-mi zâmbeai mereu subțire
Și cred că asta m-a-mpietrit.
Iubirea mea, de astăzi fostă,
Tu nici nu bănui ce-ai pierdut...
Deodat-ai devenit anostă
Și nu mă dori cum m-ai durut.
Hai, pleacă-n alte brațe tandre
Din care vei pleca la fel...
Știu că șoptirile-ți prea calde
Sinceritate n-au defel.
Șopti-vei altuia duioase
Și dulci cuvinte:"te iubesc"...
Eu, unul, știu că-s mincinoase
Dar El sau Ei nu bănuiesc.
Hei, nu uita că tinerețea
Și frumusețea-s porumbei
Ce zboară iute și tristețea
Te va cuprinde cu temei.
Când singură și părăsită,
De toți ceilalți, mă vei dori
Din nou vei vrea să-mi fii iubită,
Dar eu posac te voi privi.
Și dacă nu voi fi țărână
Zâmbi-voi rece și străin...
Vei fi atunci doar o bătrână
La fel cum eu voi fi bătrân.
... Un zâmbet trist pe față-mi plânge
- Adio, deci, și mult succes! -
Dar nu regret că-mi ieși din sânge
Și că pe altul tu-ai ales.
Un gând ciudat și rău îmi spune,
Că-ntr-un târziu, vei regreta
C-ai preschimbat într-un tăciune
Iubirea și tandrețea mea...
poezie
de
Boris Ioachim
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice