Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Specific românesc
Ce românești sunt astăzi căsuțele din Șchei!...
Sunt vesele și albe și curate -
Și totuși, altădată, ce triste și-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuțe strămoșești,
Prin care țărăncuțele minore,
De teama slujitorilor domnești,
Își ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Șchei să-și încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Și cercei;
Și le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulțească crucile din cimitirul
Bisericuței Sfântul Niculaie...
Așa era pe vremea-aceea-n Șchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Și... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Și-atunci, toți zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Brașovul n-a mai fost cetate
Și-n Șchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Așa cum nu se mai făcuse
În Șchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Șchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-ați văzut,
În Șchei rămâne totuși și astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-același nume
A renunțat la sceptru și la tron
Și-n cârciuma din Șchei, plină de lume,
Înveselește și-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeți îndrăgostiți -
Clienți care se-mbată cu bere și cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanțe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanței foarte vechi,
Pe care-o știți cu toții -
Romanța vieții noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Și cu "luna"!...
poezie celebră
de
Ion Minulescu
din
Cuvântul liber
, nr. 22
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice