Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Odă toamnei
De ce oare ulmii
Își sfâșie veșmintele
Și dau din brațe
Cuprinși de teamă nebună?
I-a părăsit
Pacea de aur a verii.
Risipite-s cheile,
Florile-chei ale fericirii,
În iarba cenușie,
Și de acum uitate,
Jurămintele dragostei
Răsună-n abis.
Mărețul rege
Straniul atotștiutor,
Stăpân al pădurii,
Renunță la lupta
Cu norii
Și lasă să-i cadă
Sceptrul ruginit,
Mărul înțelepciunii,
Și-n putregai să se destrame
Giuvaerurile coroanei.
Printre foșnitoarele ramuri
Ale caprifoiului uscat
Pulsează teama dihorului
Și deasupra iazului
Libelula se sparge
Ca o sticlă sonoră.
Numai centaurii
Cu bărbi roșii
Aleargă fericiți
Cu scântei la copite,
Coboară colina,
Și urmele lor de foc
În mușchi se sting.
Frunzele se desprind
De pe trunchiuri,
Mâini planând,
Și ele se aștern dedesubt
Criptă de aramă
Păsărilor moarte.
Și-n ruinele donjonului păsăresc
Mai locuiește și acum
Bufnița noctură
Ai cărei ochi imenși
Luminează destinul.
poezie clasică
de
Yvan Goll
din
Noul Orfeu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice