Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Celei prea vesele
Un peisaj încântător
E-ncântătoarea ta făptură;
Îți joacă zâmbetul pe gură
Ca boarea unui vânt ușor.
Drumețul trist ce-ți iese-n cale
Își simte sufletul vrăjit,
În clipa când i-a răsărit
Splendoarea sănătății tale.
În armonia de culori
Ce trupul tău îl înveșmântă,
Poeții-închipuirii cântă
Un grațios balet de flori.
Veșmântul tău multicolor
Cu inima ți-l potrivești;
Nebună, tu mă-nnebunești,
Și te urăsc, cum te ador!
Tânjeam în vesela grădină,
Când soarele, bătându-și joc,
M-a sfâșiat cu lănci de foc
Din arzătoarea lui lumină.
M-au umilit ca pe-un martir,
Grădina, primăvara, Firea,
Și pentru-a-mi răzbuna jignirea,
Am pedepsit un trandafir!
Ascuns în umbrele tăcerii,
Aș vrea să mă strecor la fel,
În preajma ta, ca un mișel,
La ceasul tainic al plăcerii,
Să-ți pedepsesc frumosul trup,
Să-ți sânger carnea-nspăimântată,
Nevinovatul sân de fată,
Și-o rană-n coapsa ta să rup,
Apoi, cu dulce voluptate,
Înfrigurat aș căuta,
În astă nouă gură-a ta,
Să torn veninul meu - de frate.
poezie celebră
de
Charles Baudelaire
din
Florile răului
, traducere de
Al. Hodoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice