Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Prolog
XVI
O, după-amiezi scăldate în lumină!
Vrăjit e parcă aerul
și barza albă
adoarme zburând,
iar rândunicile cu aripi ascuțite
se întretaie peste vântul de aur
și se îndepărtează în pacea zilei,
zburând visătoare.
Se-ntoarce unda doar, ca o săgeată,
prin aerul cu multă umbră,
să-și caute cuibul negru sub acoperiș.
Și barza albă,
tăcută și bizară,
atât de-absurdă și de familiară,
ca un cârlig, pe clopotniță.
XIX
Dezbrăcat e pământul de roade
și sufletul urlă sub zarea veștedă,
ca un lup flămând. Ce cauți,
poete, în amurg?
Amar e pasul, căci e greu
drumul prin inimă. Vântu-i de gheață
și vine noaptea și amărăciunea
departării... Pe drumul alb,
înțepeniți și negri, câțiva arbori;
în munții îndepărtați,
aur și sânge... Soarele-i mort. Pe cine cauți,
poete, în amurg?
poezie clasică
de
Antonio Machado
din
Valori eterne ale poeziei hispane
, traducere de
Darie Novăceanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice