Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Neștiutorul
Cu cât îmbătrânesc și cred în neștiință,
cu cât mai mulți mi-s anii, cu-atâta n-am și nu-s.
Tot ce-i al meu, - un spațiu rând pe rând
înzăpezit sau sclipitor, dar pururi fără viață.
Unde-s călăuză, paznic, dăruitorii?
stau în odaia mea și tac întâi și-ntâi
(tăcerea intră ca o slugă să deretice puțin)
și, una câte una, aștept să plece minciunile:
au ce rămâne? Cu ce se-alege muribundul acesta,
să-i poată-mpiedica sfârșitul? Ce putere
între cei patru pereți încă-i mai dă grai?
Aș putea-o ști, eu cel neștiutor și fără tihnă?
Ci-ntr-adevăr l-aud vorbind și vorba lui
- deși o! mult prea vagă pătrunde-odat' cu zorii.
"Și dragostea, ca focul, îți nalță jerba doar
pe farmecul și vina pădurilor scrumite..."
poezie
de
Philippe Jaccottet
din
Cinci poeți romanzi
, traducere de
Ion Caraion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice