Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Osman-pașa
Acum te cutremuri! Cunoști
Că drumul ți-e-n marginea gropii.
Degeaba te-azvârli și te-apropii
Cu vuiet și tropot de oști.
În frunte, pe calul tău murg,
Pornit-ai urgia pieririi,
Strivit-ai în șanț grenadirii
Dar iată, că ranele-ți curg,
Se sperie murgul de puști,
Și-ți scapă din scară piciorul,
Turbat e-mprejuru-ți omorul,
Cu dinții tu gura ți-o muști.
Se-ncurcă taberele-n drum
Și-ți fug călăreții de-a valma,
Ridică-ți, puternice, palma
Și-oprește-ți tabiile-acum!
Cuvântul ce-odată fu zid
Când vrut-au nizamii să fugă,
Azi lor li se pare că-i rugă
S-alerge mai iute spre Vid.
Ai aripi, grăbitule vânt,
Tu șoimule,-a cerului cale!
Fă locuri oștirilor tale,
Să intre mai iute-n pământ.
Și-n sine-ți tu zis-ai: E rău!
Ca norii ce-ntunecă luna,
Curgeam de pe dealuri întruna
Noi, răii poporului tău.
De-a lungul întinsei câmpii
Aleargă sălbatica spaimă
Și, plină de geamăt, îngaimă
Și rugi și blesteme pustii
Gaziule-Osmane, ești prins!
Și toate cetățile tale
Vor sta-ntunecate de jale,
Că soarele lumii li-e stins.
Dar astfel e soarta, eroi!
Căci soarele care se stinse
La voi, o războinici, s-aprinse
Mai vrednic de viață, la noi!
poezie celebră
de
George Coșbuc
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice