Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Junii corupți
La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite,
Și ca să vă ard fierea, o, spirite-amețite,
Blăstemul îl invoc;
Blăstemul mizantropic, cu vânăta lui gheară,
Ca să vă scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiară
Cu fierul ars în foc.
Deși știu e-a mea liră d-a surda o să bată
În preajma minții voastre de patimi îmbătată,
De-al patimilor dor;
În preajma minții voastre ucisă de orgie,
Și putredă de spasmuri, și arsă de beție,
Și seacă de amor.
O fiarbă-vă mânia în vinele stocite,
În ochii stinși de moarte, pe frunți învinețite
De sânge putrezit;
Că-n veci nu se va teme Profetul vreodată
De brațele slăbite, puterea leșinată
A junelui cănit.
Ce am de-alege oare în seaca-vă ființă?
Ce foc făr-a se stinge, ce drept făr' să nu mință,
O, oameni morți de vii!
Să vă admir curagiul în vinure vărsatc,
În sticle sfărâmate, hurii nerușinate
Ce chiuie-n orgit?
Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o,
Suflând din gură boala vieții ce-ați urmat-o,
Și arși pân-în rărunchi;
Sau bestiilor cari pe azi îl țin în fiară,
Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară,
Cum cădeți în genunchi!
Sculați-vă!... căci anii trecutului se-nșiră,
În șiruri triumfale stindardul îl resfiră,
Căci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calcă, cu fața înzeită,
Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită,
Poporul împărat.
Sculați-vă!... căci tromba de moarte, purtătoare
Cu glasul ei lugubru răcnește la popoare
Ca leul spăriat;
Tot ce respiră-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-au serbat,
Încingeți-vă spada la danțul cel de moarte,
Aci vă poarte vântul, cum știe să vă poarte
A țopăi în joc!
Aci vă duceți valuri în mit batalioane,
Cum în păduri aprinse, mânat de uragane,
Diluviul de foc.
Vedeți cum urna creapă, cenușa reînvie,
Cum murmură trecutul cu glas de bătălie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbracă în zale ferecate.
Și frunțile cărunte le nalță de departe
Un Cesar, un Traian.
Cad putredele tronuri în marea de urgie,
Se sfarmă deodată cu lanțul de sclavie
Și sceptrele de fier;
În două părți infernal portalele-și deschide,
Spre-a încăpea cu mia răsufletele hâde
Tiranilor ce pier!
.......................................
În darn răsună voacea-mi de eco repețită,
Vă zguduie arama urechea amorțită
Și simțul leșinat
Virtutea despletită și patria-ne zeie
Nu pot ca să aprinză o singură scânteie
În sufletu-nghețat.
Și singur stau și caut, ca uliul care cată
În inima junimii de viața-i dezbrăcată
Un stârv spre-a-l sfâșia;
Ca pasărea de zboru-i din ceriuri dizmețită,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri încrețită
Un trăsnet ar purta.
Dar cel puțin nu spuneți că aveți simțiminte,
Că-n veci nu se îmbracă în veștede vesminte
Misteriul cel sânt;
Căci vorba voastră sună ca plâns la cununie,
Ca cobea ce îngână un cânt de veselie,
Ca râsul la mormânt.
poezie celebră
de
Mihai Eminescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice