Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Of, viata!
Sunt fiu-ți Doamne și nu știu
în viață să petrec.
Merg strâmb și tot privesc șașiu
la alții cum mă-ntrec.
Aș vrea s-ating și să tot mut,
să spun, să strig și să răzbat,
dar glasu-mi este prea limbut
și fața mi-e brăzdată de vărsat.
Același eu, și ieri și azi.
Ochii îmi ard tăciune,
măcar să fie altfel mâine.
Cum poți să mă mai rabzi?
Of, Doamne, știu că nu e drept
să simt așa durere-n piept.
Că viața nedreaptă si rece
cu mine deasupra ea trece.
Și eu tot îngân și mă-mbăt,
mă-npletec și cad în omăt.
Oftez și cânt și iar plâng,
omătu-i în cizme pământ.
Și-n pumni el se înmoaie și lasă,
rănile din toamnă de la coasă.
Lucrez, eu nu zic ba
dar pe nimic așa,
o sticlă iaca - na
Măria Ta!
Sunt fiu-ți Doamne și nu știu
ce-i viața, și când văd
că alții tot mă râd,
m-apucă jalea și repet:
s-a terminat Mitică!
Dar mâine-n zori, promit,
o vilă-n sat o să-mi ridic.
Vor trece ei și vor vorbi,
eu din balcon le voi zâmbi
șașiu.
Of, Doamne, pâna mâine
aș mai mânca o pâine
dar nu-i.
Îmi pun căciula-n cui,
scot sticla și-o golesc,
cu ea pot să vorbesc
limbut.
poezie
de
Mara Bartis
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice