Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Miliardele de cosași, specii mărunte de lăcuste de toate colorile, sfârâiau asurzitor în întinderile caste; zvonul lor tindea să se statornicească în tâmplele lui Lupu ca un cântec propriu al urechii interne. Când și când, la cotiturile drumșorului printre lanuri, ori la o coborâre într'o vălcică, dădea peste pâlcuri de copaci care abia își clăteau frunzișul; turturele băteau din aripi și-și luau alene zborul; un popândău îl aștepta neclintit la marginea pulberei, până ce simțea cutremurul roților panerașului și trapul calului; atunci intra cu regret în căsuța lui subpământeană, ca să iasă iarăși în urmă, să cerceteze cu curiozitate ce a fost; paseri străine pluteau în înălțime; mai sus de ele stăteau alcătuirile fantastice ale nourilor albi de vară; zarea, pe întinderea câmpiilor, tremura într'o flacără de coloarea aerului; când se opri la o răspântie a lanurilor, ca să se orienteze, Mavrocosti auzi un buratic într'un plop, cerând ploaie; sunetul sacadat al gușei lui albe cuprindea în el o bucurie a întregii firi, care răspundea bătăilor inimii omului. Lupu simțea și el, ca toată firea, oboseala și în același timp deliciul și forța verii.
Mihail Sadoveanu
în
Nopțile de Sânziene
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice