Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântec de toamnă [Chant d'automne]
I
În curând vom plonja-n friguroase tenebre;
Adio, albastru al verii prea scurte!
Căci deja se aud zgomotoase, funebre,
Lemne mari care cad pe pavajul din curte.
Cât e iarna de lungă voi simți iar și iar,
Și mânie și tremur și lucru forțat,
Și ca soarele palid în infernul polar,
A mea inimă fi-va doar un bloc înghețat.
Stau și-ascult tremurând orice lemn azvârlit;
Iar schela-nălțată provoacă rumoare.
Mintea-mi pare un turn pe pământ năruit
Lovit de-un berbec ce odihnă nu are.
Legănat de-acest zgomot, eu cred, bunăoară,
Că grăbit se bat cuie într-un jalnic sicriu,
Pentru cine? E toamnă, dar ieri a fost vară!
Și-acest tainic vacarm e-un adio târziu.
II
Iubesc unda verde ce în ochi îți lucește,
Frumusețe de vis, dar azi totu-i amar,
Nici casa, nici vatra, nici iubirea ce-ți crește
Nu fac cât un soare ce pe mare-i hoinar.
Iubește-mă totuși, fii o mamă măreață
Chiar de sunt un ingrat, chiar de sunt ticălos;
Fii iubită sau soră, fugară dulceață
A toamnei și-a soarelui blând, somnoros.
E clar! Cu ce poftă mă așteaptă mormântul!
Dă-mi voie să-ți pun pe genunchi fruntea mea,
Să gust vara-aceasta ce-a încălzit tot pământul
Și ultima rază gălbejită și grea!
poezie clasică
de
Charles Baudelaire
, traducere de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice