Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Altă scrisoare către Adrian Păunescu
Noi ne cunoaștem din copilărie,
De la-nălțimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeași apă vie
Și am râvnit același orizont.
Acum, m-am hotărât să-ți scriu aceste
Cuvinte, ca unui dușman de rând,
Să te condamn și să-ți mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.
Mi-ar fi plăcut să fii poet și-atâta,
Să nu te văd prin țară fără rost
Cum faci dreptăți, cu lacrima și bâta,
Și-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.
Cu haina ta de lucru, la recepții,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc și bunii, și inepții,
Te judecă și medici, și satrapi.
Niște tembeli ți-au zis poet de curte,
Doar pentru că intrai în dialog,
Aici, acasă, nu pe unde scurte,
Cu fostul lider și-i spuneai "Vă rog!".
De ce, prin asta, ai făcut dreptate
Și-ai scos nevinovați din pușcării,
De ce te-ai tot băgat, hulit, în toate,
Când doar pe tine te puteai iubi?
Rezervă-ți altă soartă, măi băiete,
Măcar la bătrânețe fă ce-ți spun,
Mai lasă-ncăierările concrete
Și trage-n cer cu marele tău tun.
Nu vezi că te-au uitat aceia care
Te convingeau să riști și chiar să mori,
Ca să-i ajuți cumva pe fiecare,
Și nu-ți mai sunt nici c-un cuvânt datori?
Nu-mi face teorii inteligente,
Cum că substanța operei întregi
De speculații și de sentimente
E chiar aceea că îi înțelegi.
(...)
poezie celebră
de
Adrian Păunescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice