Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
Viața dormitează germinând,
Și o simt în jur, universală,
Într-o nesfârșită oboseală
Și-n absența ultimului gând.
Și rămân și eu uitat de toate
Și de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.
poezie celebră
de
Demostene Botez
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice