Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Țuțora
Către domnul Petru tânăra sa fată
Într-o zi purcede tristă, dolorată.
Își ridică vălul cu aur țesut.
Ca o auroră chipu-i a părut.
Ochii-umbriți de gene râur lacrimi line,
Râură tezauri de grații divine.
Vorba-i ca murmura aurei ușori
Printre rozioare, delicate flori.
Părul ei ce noaptea fața-i împrumută
În ridente bucle sânul ei sărută.
"O, mărețe doamne, fii ascultător.
Au venit cazacii, prad, robesc, omor.
Fii cu bunăvoie pentru-această țară!
Scoală-te și sparge ceata lor barbară!"
"Fiică, nu deschide sânu-ți frăgior
Grijilor ce farâm omul pieritor.
Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate.
Cel ce-ți dete viața ție ți-a lăsat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat
Grijile-ncunună cugetele line
Cu florile d-aur viselor senine.
Te îmbată dulce de cerești visări
Și ne lasă nou negrele vegheri!"
"Dar când omul uită drepturile-i sfinte,
Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?"
Zice: ochii pleacă dulci și lăcrimați,
Domnul îi sărută perii săi curați
Și cu dalbe lacrimi: "O, preadulce fiie!
Îi vorbește domnul; Voia ta să fie!"
De trei ori din ceruri rumenele zori
Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia dată lupta se precumă.
Inamicul fuge și moldavii-i urmă.
Taie și fărâmă pe cazaci cu dor,
Prinde în robie pe hatmanul lor.
poezie celebră
de
Dimitrie Bolintineanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice