Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eu sunt poporul, gloata
Eu sunt poporul gloata mulțimea masele.
Știți că toate marile realizări din lume sunt făcute prin mine?
Eu sunt muncitorul, inventatorul, cel care produce hrana și hainele lumii.
Sunt audiența martorul istoriei. Din mine-au ieșit Napoleonii și Lincolnii.
Ei au murit. Și-atunci am scos la lumina alți Napoleoni și-alți Lincolni.
Sunt cernoziomul pentru semințe. Sunt preria așteptând aratul.
Furtuni mari au trecut peste mine. Uit.
Tot ce am mai bun este consumat și risipit. Uit.
Toate,-n afară de Moarte, vin la mine
și mă pun la muncă și renunț la tot ce am.
Și uit.
Uneori gem, mă clatin și, spre-amintire,
stropesc istoria cu picături de sânge,
Apoi uit.
Când eu, Poporul, voi învăța să-mi amintesc, când eu, Poporul,
voi folosi lecțiile zilei de ieri și nu voi mai uita cine m-a jefuit anul trecut,
cine m-a-nșelat atunci nimeni de pe pământ nu va mai rosti numele:
"Poporul", în derâdere și nici nu va mai zâmbi batjocoritor.
Gloata mulțimea masele atunci vor sosi.
poezie
de
Carl Sandburg
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice