Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia rațiunii pure practice, adică a libertății, și această autonomie este însăși condiția formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia volițiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiție a posibilității acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependența de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinație, și voința nu-și dă ea însăși legea, ci numai preceptul pentru supunerea rațională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conține în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligație, ci este ea însăși contrară principiului unei rațiuni pure practice, prin aceasta contrară deci și simțământului moral, chiar dacă acțiunea care provine din el ar fi conformă legii.
Immanuel Kant
în
Critica rațiunii practice
, Legea fundamentală a rațiunii pure practice
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice