Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Biblioteca
Aseară când am ieșit din birou,
credeam c-am asurzit.
Toate cărțile mele din bibliotecă strigau aproape dându-și duhul,
vroiau să fie citite toate deodată.
Degeaba le tot spuneam că nu pot citi decât una în fiecare seară,
degeaba le tot promiteam că va veni și rândul lor,
nu mă luau în seamă urlau ca fiarele-n capcană.
Azi încă îmi mai șuieră urechile.
La amiază, l-am rugat pe un vecin, să intre el în bibliotecă
și să-mi aducă cartea aia mare, albastră, cu o cruce albă pe copertă,
aceea de pe primul raft de la perete,
ca deseară să nu-mi mai sângereze urechile.
- "Cum e? Nu ai auzit nimic? Nu te-a strigat nimeni?"
- " Cine să mă strige măi omule? Tu ești nebun? Nu e nimeni acolo!..."
I-am mulțumim zâmbind, gândindu-mă că poate nu are omul ureche poetică.
Apoi, intempestiv m-a săgetat un gând:
Pentru cei ce încă nu aud cu inima, nu mai există nici o nădejde,
pentru cel ce vede doar cărți, totul s-a sfârșit.
Oare câți ca el, cei ce-au ucis cuvintele prin lipsa acută de lectură
își târăsc sufletul după ei, ca pe-o nefericită umbră?...
Să stai în mijlocul concertului metafizic, și să nu auzi nimic?
Asta este totuși prea mult pentru mine, prea greu de îndurat!
Dulce Românie, ce să-ți mai doresc...
poezie
satirică
de
Cătălin Varga
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice