Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Moartea nu-i așa de moarte...
Noaptea nu-i așa de noapte cum e lacrima tăcerii
Și nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i așa de rece cum dojana de nevină
Și nici negru-așa de negru cum e lipsa de lumină.
Vântul răvășește ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i așa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristețile-mi adapă.
Și nici toamnele nu-mi țipă, când îmi pierd veșmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i așa adâncă și nici valu-așa de mare,
Cum îmi este mie hăul și albastrul ce mă doare.
Încruntarea se-nsenină cu tandrețe și iubire,
Zâmbetul din colțul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-așa de groaznic și macabru, cum mi-e vina,
De-a mă ști nevinovată. Și îmi plânge rădăcina,
Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioșare și de facere de bine?
Tu arunci cu dușmănie și eu cu iertare-n tine.
Moartea nu-i așa de moarte, cum e viața de neviață-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n față!
Că nu sunt demnă de tine și mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...
poezie
de
Violetta Petre
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice