Cu glasul stins, măicuță (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)
Cu glasul stins, măicuță, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viața e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viața care o am,
Și-ți promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăși împreună, tu la piept să mă-încălzești.
Voi lăsa și eu în urmă, multele plăceri lumești.
Cerul ne va fi lăcașul, în care vom veșnici,
Pământul va fi orașul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viață iar vom dobândi.
|
Module dinamice