Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poteca neurmată
Două poteci se depărțeau în codrul veștejit
Și nu puteam pe amândouă să o apuc, firesc,
Fiindcă doar un drumeț eram, așa că m-am oprit
Și cu privirea una anume departe-am urmărit
Până acolo unde-n frunze puteam să o zăresc.
Însă așa cum e corect și cealaltă am privit
Deoarece mi se părea că e ceva mai bună
Fiindcă al ei covor ierbos nu era prea strivit
Însă din ce-am văzut, că am mai zăbovit,
Păreau îmbietoare, așa stând împreună.
În dimineața aceea, însă, erau complet pustii
Și-acoperite bine de frunze necălcate,
Dar prima am lăsat-o pentru o altă zi,
Deși drumul te poartă și tu prea bine știi
Că înapoi să vii nicicum nu se mai poate.
Și spun acum ce spun cu un profund oftat
Căci multă vreme-n urmă, abia îmi amintesc
Două poteci în codru încet s-au depărtat
Iar eu fiind acolo pe una am apucat
Și asta a contat în viața ce-o trăiesc.
poezie clasică
de
Robert Frost
, traducere de
Octavian Cocoș
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice