Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Odă soldatului căzut în genunchi
Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agață ca o cruce de trupuri de martire
Și plumbul se topește până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nflorește sfârșitul înțelept.
Cu apele din lacuri aș plânge moartea mea,
Cu munții și câmpia, firesc, aș cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi și-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.
Aș cerceta câmpia, deschisă și-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aș cerceta cum păsări se-ndreaptă liniștit,
În fiecare toamnă, spre țări în asfințit.
Dar liniștea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veșted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud și eu în gând,
Cu ochii larg deschiși, aproape lăcrimând.
Copiii noștri iară vor patrula cu arme
Prin țările străine, căci ochiul care doarme
Se va deschide-ntocmai ca poarta dinspre Rai,
Dar prea târziu, se pare, fără divinul grai.
O casă, două, trei, cu sutele de mii,
Vor ține adăpost părinților stafii,
Iar vântul ce va bate pe munții de-nceput
Se va rosti-n ecoul a tot ce am pierdut.
(pentru Ziua Armatei Române)
poezie
de
Lorena Craia
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice