Când vânturile dinspre apus deschid obloanele
Florile de lotus s-au trecut, a mai rămas doar un parfum stins;
Pe rogojina de bambus se simte răcoarea toamnei.
Neauzit, îmi scot rochia de mătase
Și, singură, pășesc în barca mea de orhidee.
Cine-mi trimite o scrisoare de brocart
De dincolo de nori?
Când se-întorc gâștele sălbatice
Luna va fi indundat Camera de la Apus.
Petalele cad și sunt duse de valuri departe,
Apa alunecă,
Toate se petrec urmând propria natură.
Dorințele noastre sunt dovada,
Amândouă părțile suferă
Melancolia presimte că nu i se opune nici o rezistență,
Din clipa-n care părăsește-acoperișul sprâncenii
Începe să crească în inimă.
Snop de gânduri călătoare...
Totuși, ezit la margine de cuvinte,
De teamă să nu pășesc în casa regretelor.
În ultima vreme-am devenit mai subțire,
Dar nu pentru că mi-aș plânge de milă
Și nici datorită lamentărilor toamnei.
|
Module dinamice