Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Eu, inima...
M-aș duce la reparat,
Un cârpaci ca să mă dreagă,
Că-s o inimă beteagă,
Căci de când m-am separat
De creier, un iscusit,
M-am muiat și sunt naivă,
O bleagă vegetativă...
Mulți perfizi m-au folosit!
Și m-aș duce, am mai fost,
Să-mi cârpească o bucată,
Să mă țină ferecată,
Undeva, la adăpost.
Să-mi croiască petec dur,
Fără milă și căldură,
Că mulți semeni mă vândură...
Să fiu strong, fără cusur!
Sfâșiată în bucăți,
Am ajuns o "Fefeleagă",
Iar cârpaciul: "Ești o bleagă!
Taci... ca-n zece judecăți!"
Șed cu ochii în pământ,
Astupând sfioasă rana,
Care sângera sărmana,
"Dacă mor?" Mă înspăimânt...
"O să mori de la cârpeli,
Ești un boț din bucățele,
Răritură de rețele,
Din iubiri, trădări, greșeli...
Cât să cos? Ce să mai cos?
Că ai răsfirat prin lume,
- prostuțo, să te consume -
Firmituri nesățios,
Puritate-n sentiment,
Taine, frici, iubiri, aleanuri,
Ți-ai făcut vise și planuri...
Cum să cos fragment, fragment...?
"Nu mă dojeni, că fug...
Doar o-mpunsătură dură,
Și de lunec ca pe zgură,
Voi arde pe-un ultim rug."
M-a cusut, muștruluit,
Iată-s inima cârpită,
Rănită și pieticită,
Da tot nu m-am lecuit!
Nu mai merg, să știu că mor,
De jenă, la croitor....
poezie
de
Aurora Luchian
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice