Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu
Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile și nopți,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii bețele de chibrit.
Apoi a venit altul și a dat cu piciorul
(vrând poate să ți se vâre în suflet întâi cu picioarele)
și microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă și o stângă a sa)
și a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârșit, se puteau legăna elefanții.
Apoi altul și altul și tot așa...
până când sufletul a căpătat mușchi tari ca piatra.
Au venit inginerii și au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
și așa s-au născut ai noștri copii.
Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos și un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăț să te ating
fără să te întrerup
când îți privești fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ți-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
și amândoi ne priveam în tăcere.
poezie
de
Dorin Cozan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice