Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glasul tăcerii
Glasul tăcerii tale încă doare,
Te-ascunzi în floarea primăverii iar,
De-aceea azi, tăcerea dă în floare
Și anotimpu-i fără de hotar...
Suntem de-acum o toamnă permanentă
Cu rod bogat, iubire, dor și har,
Purtăm în suflet dragoste ardentă
Și devenim pentru cei mulți, amnar.
Când stelele apun, tu taci din nou,
Ești cel mai blând și cel mai cast ecou.
În zbor spre Soare ești un răsărit...
Nespus mă bucur că ne-am întâlnit!
În universul unde doar tăcerea
Vorbește-n versuri, simțurile mor.
Doar noi clădim palate și imperii
Și verbe noi plantăm în viitor.
Te-aștept în prag de suflet, oh, lumină,
Să îmi vorbești de nopți înnourate,
Ori să-mi șoptești povești cu Lună plină,
De munți și ape, brazi și nestemate...
În cântul pâinii și în gust de miere,
Să scriu tăcerea-ntâiului tău pas,
Căci ea e cea mai sfântă mângâiere
Ce va rămâne-n cel din urmă ceas.
Tăcerea ce te cheamă în adâncuri
Spre a țîșni spre cer, ne aparține.
Ea se înalță - înger - cu aripă de cânturi,
Apoi la noi în suflete revine.
Ne-ntoarcem la esențele divine,
Smirnă - uitare, către Dumnezeu,
Precum lumina-n cupele virgine
Ecoul vieții. Numai tu și eu,
Suntem o rugă - lacrimă târzie,
La ceas de seară - tihnă sufletească,
Moment de taină și de reverie,
Sortite omenirea s-o iubească...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice