Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Dubito, ergo sum
Mă trezesc drept și nemișcat,
Aproape țeapăn.
De ce să mă îndoiesc mai întâi?
De brațul drept, pe care
Îl arcuiesc spre tâmplă;
Forme rotunde, țeasta-mi șlefuită
De-atâtea gânduri și de-atâtea vise.
Îmi îndoiesc apoi picioarele,
Unul câte unul.
Încovoiat, urmează trupul
Să se ridice precum Lazăr,
După a patra zicere.
Nici îndoielile nu îmi mai ies
Așa de lesne.
Încovoiat, cobor la rugăciune
Și stau chircit. Nicio minune.
Nu mi-a rămas chiar niciun argument
Să cred în mine?
Îmi duc mâna către față,
Să știu de mai sunt în viață.
Niște lacrimi curg pe obrajii mei
Și pe degete
Le număr:
Una, unul, două, trei...
Sunt viu, zâmbesc, oricât ar fi de trist:
Plâng, deci exist.
poezie
de
Marius Robu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice