Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Îngerii de altădată
De mă-ntorc cu gândul înapoi,
căile îmi par mai încurcate...
Ce-a rămas în urmă după noi?
doar iubiri ce plâng neterminate.
Tușă trasă dintr-un vechi clișeu,
ne vedeam în fiecare seară,
zorii zilei arc de curcubeu
drum știut, cândva, pe dinafară...
L-am pierdut la umbra unui nuc,
se rupea chiar acul de busolă,
când în glasul trist al unui cuc
auzeam doar plâns de gladiolă.
Anii s-au tot dus, fără răgaz,
dor și amintiri se-ntorc agale,
să ne-așeze-n suflet un necaz
mai putem oare găsi vreo cale?
Poate-ar trebui să ne-ntâlnim,
să-ncheiem iubirea ne-mpăcată,
doar o noapte încă să mai fim
îngerii frumoși de altădată...!
poezie
de
Corneliu Neagu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice