Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Calimero
Trec cu palmele peste zidul imaginar
după care mi-am ascuns o frică mare,
palpitează,
trimite mici șocuri electrice-n capilare,
printre crăpături cad șuvițe negre, câteva cuvinte de ură.
Am să o înving cândva, îmi spun,
privind direct în razele soarelui.
Terapie ca-n vacanțele de vară,
mă alint cu câteva momente de sinceritate,
cu o mică psihoză de sezon.
Înapoi în țară și mă destabilizez cu totul,
e de ajuns un caz la tv să-mi destrame fantezia.
Mă arunc în ore lungi de somn,
în curățenia frenetică de august.
Sindrom Calimero sau pur egoism,
durerea mea e mai mare decât a celuilalt, e mai reală. În lipsa ei, debusolare,
senzația că sunt departe de casă.
Și apoi el,
cu tandrețea lui nativă,
cu vulnerabilitatea lui atât de familiară.
Vine să consoleze, să orchestreze
o aterizare în siguranță.
El, care nu iartă nici după cei 7 ani de doliu negru, de penitență. Numai pe mine, în fiecare zi, pentru toate copilăriile.
Să crezi sau nu,
e zâmbetul de la final care contează,
nu-l vezi prin news feed, ne aparține în totalitate.
poezie
de
Alexandra Negru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice