Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Câteva ore de delir
În liniștitele mele zile uneori,
lentile imaginare mă zgârie rareori,
precum spinii trandafirilor în zori.
O lentă mișcare ne-a purtat
unul lângă altul și ne-a-ngemănat nepremeditat.
Brațele-ți puternice mă strângeau
ca și cum lăsându-mă să plec,
rațiunea vieții tu pierdeai
cum peștii își pierd viața-n lacul sec.
Ca o noapte întunecată în care mă pierdeam
erau ochii tăi negri când pe ai mei întâlneau.
E vie încă amintirea sărutărilor tale,
ale buzelor aspre ca lutul din vale,
a limbii tale dulci ce gura-mi explora,
furându-mi oxigenul tot
și inima-mi în imponderabilitate apoi lăsa.
Fiecare geamăt ai dus cu tine,
picaturi de sudoare cu sărutări ai uscat,
orice mică palpitație ai căutat și cu tine ai luat,
fără respirație și speranță de viață m-ai lăsat.
Cu toată ființa am așteptat
cuvântul și-ntoarcerea ta,
ca pe un dar binecuvântat.
Câteva ore de delir,
dorința de a gasi doar pentru mine un adapost,
iubire totală au fost.
Pentru tine câteva ore de renaștere,
pentru mine câteva ore pentru a muri în necunoaștere.
Cel mai înalt vârf am atins
și-n cădere liberă apoi, în iadul singuratic am ajuns.
Mirajul contopirii noastre a dispărut,
ideea aceea de perfecțiune și complicitate s-a pierdut
în câteva ore de atracție fizică,
sau pasionale momente coborâte din lumea metafizică.
poezie
de
Doina-Maria Constantin
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice