Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Rostește-mă
Înveșmântată ca o vestala
Învăluită în speranță
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aștept ca o statuie
Să-ți văd pasul încolțit lângă trepte
Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeași copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbrațișare. Aș zbura...
- strigă-mă! Ți-am spus; și a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subțire
printre armonii jefuite de cântec
Când ești departe
Rostește-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
și ai să vezi cum o petală
Îți va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ți-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori
Departe, în jurul pământului, între neliniști
Rostește-mă cu inima uneori!
poezie
de
Elena Armenescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice