Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Promisiune solemnă
La noi sub acoperiș
Vrabia din răchitiș
Strânge paie ca să țeasă,
Pentru puii ei, o casă.
Și-a săltat-o pe-ndelete,
Lângă geam, pe un perete
Și când lucru-a isprăvit
A scos ouă și-a clocit.
Vrăbioiul, soț docil,
A clocit și el umil,
Că așa-i la vrăbioi;
Clocesc, pe rând, amândoi.
Și în două săptămâni,
Că nu-i rost să mai amâni,
Încet, încep să deprind
S-aud pliscuri ciripind.
Strig la vrabie de jos,
Mulțumit și curios:
-Câti băieți și câte fete,
Ca să știu câte șervete
Și-n plus, câte bavețele,
Să-mpletesc eu din andrele,
Că vreau să le fiu nănaș
Măcar cât la gură-au caș?!
Dar poznașul meu motan,
Gelos foc și șarlatan,
S-a strecurat jos din pod
Mâncându-i ca un nerod.
Geaba îi arăt vătraiul;
Vrabia nu-mi știe graiul
Și plângea pe limba ei,
Așa ca îi promisei,
Cât am putut de solemn,
Să-i fac căsuță din lemn
Și să o agăț în grindă
Ca motanul să nu-i prindă,
Puii ei fără de pene,
Ce-or ieși de Sânziene.
poezie
de
Mihaela Banu
din volumul de versuri
Cu pânzele întinse
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice