Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Peripețiile ouălor de Paște
De Paște, așa-i temeiul:
Obiceiul și bordeiul.
De-ați ști ouăle ce-ndură
Scuipi, ca de deochetură.
Mai întai sunt toate fierte,
Mă rog Domnului să-i ierte!
Apoi le trag prin vopsele,
Din creștet până-n pingele.
Pe-altele le-ncondeiază,
Pân' modelu-l cizelează.
Le sulemenesc obrazul,
De arată de tot hazul.
Ori scot vintrele din ele
Gătindu-le cu mărgele,
Că e sărbătoare mare
Și nu-i loc de eschivare.
Mai la nord, în Bucovina,
Alt obicei, bată-l vina:
Le picură-ncet cu ceară,
Fierbinte și rumeioară.
Unora, duse cu capul,
Le pun cu forța ciorapul,
Peste frunze adunate,
Ca să iasă-nzorzonate.
Gătite după tipicuri
Servite-s la mizilicuri.
Nu tu felu-ntâi sau doi,
Când e masa mai în toi.
Trec prin ditamai tapajul,
De când părăsesc cofrajul.
După ce-s gătite-n fine,
Dau peste altă rușine.
Vai de viața lor de ouă,
Le ciocnesc două cu două,
Izbindu-le ca berbecii,
Încercând de-s tari "dovlecii".
Și-apoi, orice farfurie,
Pare-un câmp de bătălie.
De-a valma-s amestecate
Coji, cu resturi de bucate.
Simți că te apucă splinul,-
Li s-a împlinit destinul,
Că nu-i cine să demaște
Odiseea lor de Paște.
poezie
de
Mihaela Banu
din
In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice