Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lidia
: Când m-am despărțit de Iustin, mi-am zis naiv: "Peste două luni nu-mi voi mai aminti de el". Când s-a împlinit sorocul, suferința era tot acolo și mi-am mai dat un termen. Patru luni. M-am prefăcut că nu bag de seamă atunci când s-a împlinit și acesta, iar Iustin tot era acolo. La fel s-a întâmplat și peste jumătate de an și tot așa. Mi-am ținut mintea ocupată cu munca, iar brațele ocupate cu Mica, dar, uneori, o îmbrățișare, o emoție pe care aș vrea să o împărtășesc cu el, un cântec mă îngenunchează dacă sunt acasă. Dacă sunt pe stradă, îmi pun ochelarii de soare peste ochii care plâng de dor.
replici
din romanul
Arlechinul
de
Natașa Alina Culea
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice