Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Cântec de vagabond
Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton și de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De țărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.
O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.
La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroșii,
Sunetul făcut de brizanții care de navă se izbesc, voioșii
Cântecele venind dinspre cabestan și curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va ști că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.
Sunt bolnav de-atâtea pietre și beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvnește la mările vântoase, verzi, la ținuturile lui Moby Dick.
Și voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roți, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.
poezie
de
John Masefield
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice