Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Te aștept pe Cetățuie
Privesc de sus, privesc din Cetățuie,
mă uit de ani, de zeci de ani, mai mult de-o mie.
Nu sunt pe plută, n-am mestecat tămâie,
simt de-s ciupit și nu revin din glie.
O glumă? Nu. Să zicem truc, sau fantezie.
Pun ochelarii timpului deasupra pe retină
și privesc, să zic așa ca doi ciclopi,
cumva ciudat, prin ambii ochi.
Lentilele sun fumurii, din zorii timpului născute.
Lunetă imi e stânga și străbate
urbea de la vest la est, scanând
trecutul prin prezent, așa cum va să vie,
în panorama ce ne-a pus, natura-n reverie.
Iar în fundal se toarce încet, neauzită,
povestea locului văzut în lunga-mi defilare,
ca o idilă în debut, fidelă-n depărtare.
Cum e normal cea dreaptă o urmează,
un microscop retrovizor ce se cuplează
la turma de dentrite, furnici scormonitoare
în zonele de știință a scoarței cerebrale.
Găsesc cioburi, frânturi din bătălii,
zidul cetății, turnuri, clădiri și oseminte.
Blazoane, inscripții, cărți vechi și pomeniri,
statui, portrete, gravuri, fotografii.
(Arhivă a timpului păstrată, în slovele dintre etnii.)
Toate se-nvârt, trecut, prezent,
se leagă-n conexiuni, de stânga comandate,
ca să formeze în sincron, povești adevărate.
Ce zbuciumat trecut, și nobil, și plăcut,
cetatea ne arată!
Semețe catedrale și nobile palate
stau încă drepte, îndeamnă la respect
chiar de trăiești de-o viață în largul lor context.
Cărările cetății continuu s-au lungit
iar zidul de apărare prin case pripășit,
a dispărut în burgul ce iute a-nflorit.
Când noul vrea să înalțe pe vechiul cucerit,
începe să vorbească trecutul amuțit.
Apar coloane, sarcofage, fundații învechite,
culuare subterane sau drumuri pietruite.
Toate vorbesc când știi să le citești,
căci trunchiul milenar inele a dobândit,
din mii de generații ce l-au slujit fidel,
cu gândul să transmită, un Cluj, oraș model.
Modern e azi, trecutul îl obligă,
iar codul de mândrie, nescris abecedar,
vegheză cu sfințenie, să fie neîntinat
să-și apere emblema, oraș civilizat.
Dar, mi-am pierdut lentila, cea stângă,
era mai fumurie, în scrum s-a transformat.
O poartă vântul, liber în depărtate zări,
poți prinde un atom, ca-ntregul să clădești,
te aștept pe Cetățuie, cuibul atâtor povești.
poezie
de
Tudor Iancu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice