Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nu mi-e frică!
Vestea-aceasta demult ne tot bate la porți,
Care pline cu stele le răstoarnă din nopți,
Ne înhamă la plugul visării mâini de năluci
Și la moara iubirii, des, ne macină fulgi.
Vestea-acesta zăcută se trezește cu zorii,
Răgușită, își țipă-n ochii mei, reci, fiorii,
Evadez într-un vers despre predestinare,
Poate trece grăbită la o poartă în floare.
Dar mă prinde nebuna parcă-aș fi vinovată
Și-mi îngheață auzul vocea ei tulburată,
Că e omul o umbră ce se trece zâmbind
Și e viața o roată, ce-nvechește vuind.
Să dezmint efemerul, îmi pun versul cunună,
Umplu ochiul cu soare, deschid suflet de mumă,
Nu știu mâine ce-o fi cu o palidă umbră pe roată,
Cât mai vreau să iubesc, viața e minunată!
Hai, iubite, alung-o și apasă zăvorul,
Nu mi-e frică, dar vestea ne răcește, de vise, izvorul...
poezie
de
Maria Botnaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice