Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Este doar un crâmpei
Regia piesei mi-a mâncat din timp,
las actorii să joace,
privesc și mă întreb care parte din mine
trăiește ca niște cuvinte nefolosite
ori se regăsește în gesturi
care schimbă atmosfera cu emfază,
iar pe nesimțite se spulberă cauza invocată,
intervin așteptatele aplauze
care dau naștere unei rumori
când se iese ceremonios la rampă.
Este doar un crâmpei
ce rupe din tine sentimente,
treci mai departe ca o noapte nebună
prin pădurile ce te umplu de frică
la fel cu o furtună care se întețește dintr-o dată
și-ți toarnă apă-n cap cu găleata
încât nu știi cum să faci să te salvezi,
lași totul pe seama divinității
care-ți controlează instincul
și poate scapi.
Îmbraci lumea cu frumosul de după
și faci un pariu cu viața
că moartea te găsește întotdeauna nepregătit
într-un loc unde n-o aștepți,
nu mai încapi în durere,
nici în bucurie
doar într-o clipă pierdută
fără să vrei.
poezie
de
Nicolae Vălăreanu Sârbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice