Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Dar nici eu, de mă strig
O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanți peste timp încă ning
Din pănuși de porumb mă privesc și se sting
Ochii verzi de păpuși, merii buni din livezi.
Trec poștași abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân ațipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuș de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.
Și pe umbra ce sunt, un oraș osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui și acum trandafiri
Și pe umeri, înfrânt, un oftat de cuțit.
Vin în liniștea mea patru scânduri de pom
Despre viață citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăț dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.
Unde-ai fost, unde ești, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toți
Un poștaș fără vești mă tot caută în porți
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...
poezie
de
Camelia Radulian
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice