Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Odă narciselor
Singur cutreieram ca un nor
Ce plutește pribeag peste plai,
Când numai ce zării un sobor
Al narciselor galben alai,
Pe-al lacului mal, colo-n crâng,
Fremătând și dănțuind în vânt.
Precum ale Căii Lactee stele
Ce-n noapte sclipesc necontenit,
Golful întreg păreau că-l străbat ele,
Întinzându-se la nesfârșit.
Zece mii văzui dintr-o privire,
Unduindu-se-n joc cu-nsuflețire.
Lacul dănțuia înspumat, dar ele
Îl întreceau prin a lor voioșie;
Cum să nu uiți de gândurile rele
Într-o asemenea tovărășie?
Le-am privit îndelung fără a bănui
Avuția pe care mi-o vor dărui.
Și azi, de stau întins pe canapea,
Copleșit de gânduri sau de plictis,
Cea mai dulce-i solitudinea
Când le văd scânteind iar în vis;
Atunci inima mi se-nveselește
Și cu narcisele dănțuiește.
poezie
de
William Wordsworth
, traducere de
Mihaela Tocuț-Addy
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice