Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Blestemul stelelor
Pe țărmul lor, străin de odisei,
Departe de a lumilor privire,
Trăiau, se-nțelegeau erau doar ei
Și își creșteau urmașii cu iubire.
Privind spre stele, nu știau decât
Că noaptea, sus pe cer, când e senin,
Apar, mai strălucesc, mai cad... și-atât,
Căci Soarele-i stăpânitor deplin
Și îi iubeau lumina, iar căldura
O așteptau din mângâieri de rază
În zori de zi, când le-atingea făptura
Ca zâmbetul ce,-ades, te luminează.
Iar Luna... da, a Soarelui pereche,
Cu razele-i de noapte, argintii,
Era și ea, în lumea lor străveche,
Iubită-n înserările târzii.
Știau ei, lupii: hărțile din stele
Au ajutat străini, pe bărci imense,
La țărmul lor să își coboare vele
În căutări de jaf și recompense,
Iar lumea lor nu a mai fost la fel,
Dar n-au uitat de Soare și de Lună,
Iar stele, strălucind pe ceru-acel,
Nu pot, iubirea lor, să o supună.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice