Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Restaurare
Se-adună mucegaiul pe tabloul
pe care îl privesc, din când în când,
de parcă unui gând i-ar fi ecoul,
și-ar vrea să-l văd, cu timpul, dispărând.
Când l-am pictat, am pus în el iubire
și l-am păstrat n-am vrut nicicum să-l dau
iar apoi l-am privit cu mulțumire,
cu ochi ce, pe atunci, îmi străluceau.
Era superb tabloul, o-ncântare,
cel mai frumos pe care l-am pictat
cu un penel ce risipea candoare
pe pânza ce-ndelung a sărutat.
Culorile veneau din vechi poeme
și se amestecau în visuri noi,
pierdute, regăsite după-o vreme
prin timpul ce se-ndepărta, greoi.
E mult de-atunci, pictura-i scorojită,
abia se mai distinge, parcă-i fum
ce-acoperă o față urâțită
în timpul ce-a trecut, și nu oricum.
Părea trecut prin norii de furtună
legat cu fulgerele de un timp
ce vrea doar la tortură să-l supună,
intermitent, dar sigur, pe-un răstimp.
Nevinovat tabloul într-o vină
pe care-a descifrat-o un penel
descoperind amestecul cu tină
ascuns de o pojghiță ca de gel.
Dar ce-ar putea să facă el, tabloul,
atunci când timpul însuși l-a supus
furtunii provocate de ecouri
la propriile temeri. L-au distrus!
Aș vrea să fie cum a fost odată,
să îl pictez din nou, să îl salvez,
și iată o idee minunată!-
îl scot din ramă și-l restaurez.
E mult de lucru, dar e-o bucurie!
Din cioburi de-amintiri culese-n ceață,
pictez din nou, dar, mi se pare mie,
sau în tablou e-acum o altă față?
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
din
Zece
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice