În tine tunurile antice par să spună încă nu
Între vulgaritate și Eu
se înalță al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale orașului
ce pernele-și suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorința ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferințele,
care suferințe nu sunt
și va fi noaptea cea mai dulce între nopțile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
și luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi și amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
și triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simți un pic mai bine...
Nimic nu se știe, privesc năucită și rătăcesc
printre țuicile cele mai dulci
ale plânsului probabil burlesc
și tăcerile de suflete singure,..
singure vor muri în rutina de orice zi,
o vor face la întoarcere dar și-n etern și,
fără a le spune doar gândind,
vor emana cele mai frumoase cuvinte
niciodată scrise, nicând spuse
dar eu voi învinge negreșit.
Așa, nu voi fi doar o pată
ce mă murdărește pe mine însămi;
voi fi și eu tăcerea fără sens,
ca tăcerile infinite în timp,
leneșe picături de absență
și din paharul existenței mele, te voi gândi.
Tu ești bărbate în mine, cu mine,
ca pielea de iarnă vie,
pierdut și pentru totdeauna prezent,
un tot indestructibil pe vecie.
În glasuri noi doi vom iubi încă noi,
în versuri vom trăi ca atunci și apoi.
În tine iubire de mii de ori eu voi naște
căci iertarea, iubirea de noi și de tot stă în puterile noastre.
|
Module dinamice