Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Crepuscul nautic
Un altar neterminat pare cerul cuprins de-nserare ca într-un brâu de humă;
Suspin de vreme regretând urmele unei zile frumoase cu irizări de-agat;
Briza abia trezită din somnul său diurn cravașează sirepe herghelii de valuri-n spumă;
Într-un port îndepărtat din hamacul orizontului, mi-am ancorat gândul la crepusculul catifelat;
Amintirile mă ning acrobatic cu-aripi de pescăruși albaștri și petale de lună.
În tonuri de crepuscul nautic, nechemate, imaginile se strecoară fantomatic;
Fulgeră câmpia mării cu ecouri albastre ce mă-ndeamnă, peste timp, la taifas,
Bântuindu-mi carnea cu-nrobitoare atingeri pasionale,-n amurgul alocromatic;
Pagini cu poeme de-altădată se desfac nostalgic, se aureolează și prind glas;
La ora mareelor înalte, ascult mugetul mării și, trecutului meu, îl suprapun cinematic.
Lampa cu fluturi albaștri pâlpâie ritmic în siajul cu tâmple de sare;
Pentru magnetul uriaș al mării, inima mea va rămâne o bucățică de fier;
Amprentele încrustate adânc în pelicula memoriei îi sunt adăpost și-alinare.
Pentru suflet, suava tortură a amintirilor este-o desfătare-n amurg,
Pentru prezentul anost, este singura bucurie pe care pot să i-o ofer
Din care, cu scânteieri firave, pentru coala albă de hârtie, scurm gânduri care curg.
poezie
de
Costel Avrămescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice