Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Flacără săracă
Sunt mii și mii de case fără casă
Și mii și mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Și oameni fără vatra lor de-acasă.
Sunt mii și mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.
Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deșertăciune,
Cenușa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.
Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Și, în pământ, pământ se pământește,
Iar viscolul, prin viscol viscolește,
Când iarna-îngheață seva din pământuri.
La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar ușa se deschide, încă-i ușă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenușă,
Și-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.
Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai crește grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul și-a pierdut la toate rândul...
Poarta nu e poartă, ușa nu e ușă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenușă.
Au apus țăranii de atâta moarte,
Țara nu-i mai știe, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.
Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Și s-au dus pe ape, singuri, pământenii.
Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...
poezie
de
Gheorghe Văduva
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice